În minivacanța de Revelion, peste 5.300 de pompieri se află, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
De asemenea, salvatorii au intervenit în 81 situații pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum și în alte 186 misiuni de protejare a comunităților.
În ultimele două zile, 2.398 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 19 persoane au fost salvate din incendii sau alte situații deosebite.
Răspunsul la urgențele medicale și misiunile de descarcerare a fost asigurat, la nivel național, prin intermediul celor peste 300 echipaje de pompieri SMURD, 110 echipaje de descarcerare și 43 autospeciale pentru victime multiple.
Totodată, în noaptea Anului Nou, echipajele de pompieri și paramedici SMURD au asigurat, în sistem integrat, misiunile specifice, alături de reprezentanții celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și cei ai autorităților și instituțiilor implicate în managementul tipurilor de risc, inclusiv în zonele în care au fost organizate evenimente publice de amploare.
Pe timpul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Anului Nou, un număr de 82 de persoane au fost rănite în urma folosirii materialelor pirotehnice (18 au fost asistate medical de către echipajele SMURD și 64 de către echipajele SAJ/SABIF). De asemenea, din cauza utilizării necorespunzătoare a materialelor pirotehnice s-au produs un număr de 28 incendii.
În domeniul prevenirii situațiilor de urgență, în toată această perioadă, inspectorii au derulat controale la structuri de primire turistică, restaurante, cluburi, baruri, discoteci, precum și în spații comerciale cu aflux mare de persoane, pentru depistarea și înlăturarea stărilor de pericol și a potențialelor cauze de incendiu.
Concomitent cu activitățile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităților operative de intervenție au efectuat misiuni de recunoaștere în teren la operatorii economici aflați în zona de competență, inclusiv în locurile unde s-au organizat manifestări cultural – artistice cu aflux de persoane.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat.
Sorry, there are no polls available at the moment.